Tăriceanu președinte? O ipoteză de lucru

Joi, 26 Iulie 2018

Deși alegerile prezidențiale sunt  încă departe, ”laboratoarele” partidelor lucrează foc-continuu pentru a identifica cea mai bună variantă, care ar maximiza șansele de a pune candidatul propriu în scaunul de la Cotroceni.

 

Creditat cu șanse considerabile pentru un nou mandat, Klaus Iohannis nu se poate culca pe o ureche, totuși. Numărul mare al variabilelor care intră în ecuația prezidențialelor face imposibil un calcul foarte exact al șanselor, putând oricând furniza surprize de proporții, cum s-a întâmplat în 2004, 2009 sau chiar în 2014, când actualul președinte a obținut o victorie pe cât de categorică, pe atât de greu de prognozat cu 2-3 luni înainte.

În acest moment, potențialii candidați al fotoliul prezidențiali nu i-ar pune probleme titularului, nici PSD și nici vreun alt partid nereușind (până mai ieri) să prezinte o variantă credibilă, fie și la nivelul unei simple ipoteze de lucru.
Situația se schimbă spectaculos, astăzi. Sondajul realizat de Avangardeprezentat si de BazarMedia, aduce vânt puternic în velele ALDE, iar candidatura președintelui acestui partid, Călin Popescu Tăriceanu, la președinție nu mai este, dintr-o dată, o variantă hazardată. Mai mult decât atât, declarația făcută deunăzi de Liviu Dragnea la un post de televiziune, că NU EXCLUDE VARIANTA UNUI CANDIDAT UNIC PSD-ALDE (candidat care nu trebuie să fie neapărat de la PSD!), resetează toate calculele anterioare.

După ce a scăpat de problemele cu justiția, președintele Senatului, politician carismatic, cu un discurs coerent și convingător, se poate așeza fără probleme în fruntea plutonului de prezidențiabili. Și, spre deosebire de ceilalți, chiar are șanse mari de reușită.

În mod evident, Klaus Iohannis NU va fi votat de membrii și simpatizanții PSD. Cel puțin, nu în proporție semnificativă, care să aibă importanță în scorul final. La fel, electoratul ALDE (tot liberal la origine!) nu are cum să se alinieze în spatele lui Iohannis. Ceea ce este cu adevărat îngrijorător pentru actualul președinte, nici membrii și simpatizanții PNL, care i-au fost alături în 2014, nu mai sunt dispuși să îl voteze necondiționat. Numărul celor nemulțumiți de prestația ștearsă, șovăielnică a președintelui, de complicitatea cu PSD în momente-cheie, au condus la o acumulare a frustrărilor și nemulțumirilor până într-acolo încât un număr semnificativ de votanți din 2014 fie se vor orienta către alt candidat, fie nu vor vota.

Nu este de neglijat nici curentul, tot mai puternic în PNL, al nemulțumirilor față de președintele partidului, Ludovic Orban și față de ”protectorul” său, Klaus Iohannis. Așa încât nu ar fi exclus ca destui liberali să voteze pentru Tăriceanu, animați și de nostalgia vremurilor când PNL, cu CP Tăriceanu în frunte, avea guvern monocolor – chiar dacă susținut de PSD în Parlament.

Peste toate, nu e nici un secret că social-democrați influenți au anunțat, ”pe surse”, că nu s-ar sfii să-l voteze pe Tăriceanu, dacă partidul lor nu găsește un candidat adevărat – adică altceva decât Dragnea sau protejații lui de tipul Dăncilă, Dan, Vasilescu…

O socoteală sumară poate contabiliza în dreptul liderului Alianței Democraților și Liberalilor (ALDE), Călin Popescu Tăriceanu, voturile ALDE, un număr substanțial de voturi de la PSD, similar de la PNL. Plus multe voturi de la neafiliați, oameni care vor taxa prostiile monumentale comise de Dragnea (decontate de PSD), infantilismul lui Orban, lipsa de coerență a USR. Cât despre Dacian Cioloș, chiar dacă va avea un număr important de voturi, faptul că are tot atâta carismă cât un indicator rutier îl face neinteresant pentru electoratul care vrea un lider hotărât, autoritar, care știe (sau pare că știe) ce are de făcut.

Dacă scenariul candidaturii unice, creionat de Dragnea, se va pune în aplicare iar candidatul actualei majorități va fi Călin Popescu Tăriceanu, șansele de reușită sporesc exponențial. În această situație, Klaus Iohannis nu doar că și-ar vedea scaunul amenințat serios, dar s-ar putea să nici nu mai intre în turul II!

Dacă pe lângă Călin Popescu Tăriceanu, candidat al coaliției PSD-ALDE, în cursă se va înscrie Dacian Cioloș, eventual susținut de USR, președintele Iohannis va avea un handicap imposibil de depășit, cu atât mai mult cu cât nu va mai putea juca rolul liderului providențial, neprihănit  – nu după ce s-a dovedit a fi atât de șovăielnic și de lipsit de fermitate în relația cu puterea. Așa încât haina de ”salvator al nației” ar putea fi îmbrăcată de Dacian Cioloș, ceea ce îi va aduce sprijinul electoratului de dreapta, din mediul urban, nemulțumit de prestația lui Iohannis. Va fi suficient pentru a câștiga? Foarte probabil, nu. Situație în care dl.Tăriceanu și-ar adjudeca funcția de președinte al României.

O ipoteză deloc hazardată, dacă luăm în calcul că surse din PSD, citate de presa de la București, spun că susținerea d-lui Tăriceanu este aproape certă, dat fiind că fără Călin Popescu Tăriceanu și ALDE, Liviu Dragnea pierde majoritatea în Parlament. Ori, Liviu Dragnea are nevoie de o majoritate parlamentară care să susțină modificările operate la Codurile penale. Pentru Dragnea, intrarea în vigoare a noului Cod penal este ultima şansă pentru a se salva de închisoare, așa încât, spun surse din PSD, este dispus să-l sprijine pe Tăriceanu în cursa pentru Cotroceni.

Liviu Dragnea i-ar fi cerut lui CP Tăriceanu să garanteze că nu va da înapoi pe subiectul modificărilor la Codul penal. Liviu Dragnea a fost afectat de poziția liderului  ALDE, care s-a opus ordonanţei de urgenţă ce l-ar fi scăpat pe Dragnea de condamnare. Așa că, mai spun sursele citate, tot ce rămâne de stabilit este un mecanism eficient de verificare, prin care ambii să se asigure că cealaltă parte își respectă obligațiile asumate.

Evident, este o ipoteză de lucru, cu prea mulți ”dacă”, pentru avea rol premonitoriu. DACĂ dl. Tăriceanu va candida și DACĂ va fi susținut și de PSD, evident, DACĂ dreapta va fi în continuare divizată și se va prezenta cu 2-3 candidați (Iohannis – susținut de PNL, Cioloș – cu sau fără sprijin USR și, eventual, candidat propriu al USR), atunci evoluția va fi cea pe care, ipotetic, am descris-o mai sus.

Cert este că, deși sondajul de ultimă oră indică o spectaculoasă creștere a ALDE (motivele, expuse pe scurt, le găsiți și articolul lui Marius Badea), tonul liderilor partidului d-lui Tăriceanu rămâne rezervat.

Unul dintre susținătorii înfocați ai președintelui Tăriceanu este liderul ALDE Dâmbovița, care la Conferința Județeană a partidului i-a cerut șefului său pe linie de partid să candideze la președinție. Ionel Petre spune că este mult prea devreme să vorbim despre alegeri prezidențiale, chiar dacă recunoaște că o eventuală candidatură a lui CP Tăriceanu din partea coaliției, ar însemna  o victorie (aproape) certă.

 

Nota: Acest articol a fost publicat initial de bazarmedia.ro