PETRE: putem salva cabana Leaota

Joi, 19 Iulie 2018

Aflată de ani buni în ”conservare”, cabana Leaota, reper de suflet pentru multe generații de iubitori ai muntelui, ar putea fi adusă la strălucirea de altădată. Pentru început, proprietarul cabanei și-a dat acordul pentru igienizarea construcției, aflată într-o periculoasă stare de degradare.

Este primul efect palpabil al dezbaterii publice organizate cu puțin timp în urmă, la inițiativa Asociației Om pe Munte, dezbatere moderată de vicepreședintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Ionel Petre.

 Proprietarul cabanei, care este totodată custodele Sitului Natura 2000, a acceptat ca în perioada 16 iulie -31 august voluntarii Asociației Om pe Munte să aibă acces în cabană pentru a o igieniza.

”Om pe Munte” a anunțat că elaborează un plan pentru salvarea cabanei și pentru redarea în circuitul turistic. Planul va fi supus atenției proprietarului, iar dacă acesta va fi de acord, ar urma demararea lucrărilor de consolidare și modernizare.

Vicepreședintele ANANP, Ionel Petre, care este și președintele ALDE Dâmbovița, consideră că s-au creat premise favorabile salvării cabanei Leaota și cere tuturor celor implicați să manifeste deschidere și determinare în acest caz.

”În urma dezbaterii publice de la Runcu, județul Dâmbovița, din data de 6 iulie 2018, cu tema „Cabana Leaota – E voie la turism!”, la care au participat autorități locale și județene, specialiști de mediu, oameni de afaceri și reprezentanți ai mass-mediei,  Asociația “OM PE MUNTE” a obținut o concesie din partea proprietarului S.C. WILDLAND S.R.L, reprezentat de domnul Christoph Promberger în calitate de administrator și director executiv al Fundației Conservation Carpathia.

Astfel, în perioada 16 iulie 2018 – 31 august 2018 Asociația “OM PE MUNTE” are voie  să intre pe proprietatea S.C. WILDLAND S.R.L pentru a desfășura o activitate de salubrizare a cabanei.

Totodată s-a primit acordul pentru a face o evaluare în vederea executării unor reparații de consolidare și conservare a construcției. În baza raportului întocmit de specialiști se va întocmi un plan general pentru salvarea Cabanei Leaota. Viziunea pe termen lung a Asociației “OM PE MUNTE” este aceea de a transforma Cabana Leaota într-o destinație eco-turistică, acolo unde cultura locală și tradițiile se împletesc armonios cu sălbăticia locului.

În calitate de moderator al dezbaterii publice îmi exprim recunoștința față de participanți și mă bucur că împreună am reușit să rupem barierele și să găsim soluții în ceea ce privește destinul Cabanei Leaota.

Am observat, în timpul acestei întâlniri, determinare și dorință de implicare. De aceea, fac un apel public către participanți, reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și oameni de afaceri: să nu ne oprim aici!

În calitate de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și președinte al filialei ALDE Dâmbovița, vă invit să ne implicăm împreună alături de voluntari, în perioada 28-29 iulie 2018, pentru ca povestea Cabanei Leaota să poată fi dusă mai departe!

 

Președinte ALDE Dâmbovița
Ionel PETRE”

 

Nota: Acest articol a fost publicat initial de bazarmedia.ro