A lăsat UNPR pentru ALDE! Bogdan Manole a semnat cu liberal – democrații europeni

Joi, 29 Martie 2018

Bogdan Manole este noua achiziție de marcă a ALDE Dâmbovița! Fost președinte UNPR Dâmbovița, Bogdan Manole a abandonat temporar activitatea politică după ce a plecat în Anglia, s-a întors acasă și a semnat cu liberal – democrații europeni, convins de proiectul președintelui Ionel Petre.

Mă simt onorat să fac parte din echipa ALDE, le mulțumesc colegilor mei pentru că m-au primit foarte bine și foarte frumos în echipa ALDE și sunt încredințat că vom reuși să clădim împreună o organizație foarte puternică. Sunt sigur că, împreună cu domnul președinte Ionel Petre și cu ceilalți colegi, vom reuși ca partidul nostru să fie extrem de puternic în județul Dâmbovița. Nu m-am înscris, deocamdată, în nicio competiție, sunt simplu membru ALDE, iar scopul meu este să îmi fac treaba cât mai bine. Este adevărat, am avut mai multe oferte, de la PNL, dar și de la PSD, nu de la PSD Dâmbovița, ci de la București, însă cel care m-a convins de proiectul său, unul interesant și de viitor, a fost domnul președinte Ionel Petre, căruia îi mulțumesc pentru încrederea acordată. Referitor la acuzațiile lansate la adresa mea de către actualul președinte UNPR Dâmbovița, spun doar atât: nu știu de unde rezultă acele datorii, pentru că eu am fost doar 2 luni președinte și nu am condus singur, iar toate documentele contabile le-am lăsat în sediul partidului. Când am preluat funcția de președinte, exista o datorie de 15.000 de lei de pe vremea fostului președinte, Marian Radu, reprezentând o amendă de la AEP (nr – Autoritatea Electorală Permanentă). A urmat fuziunea (nr – cu PMP) și am decis să mă retrag. Atunci când m-am retras, domnul Badea m-a contactat să-i aduc actele contabile ale UNPR Dâmbovița, pe care nu le-a luat Bogdan Manole acasă. iar noua conducere a mai luat o amendă, în valoare de vreo 260 milioane lei vechi“, a declarat Bogdan Manole – membru ALDE.

Nota: Articol publicat initial de ripostapenet.ro