COMUNICAT DE PRESĂ: Președintele ALDE Dâmbovița Ionel Petre, prezent la Liga Aleșilor Locali (LAL)

Vineri, 19 Octombrie 2018

În perioada 18 – 19 octombrie au loc, la Bistrița, lucrările Ligii Aleșilor Locali ai Alianței Liberal Democrate. Evenimentul reunește reprezentanții conducerii centrale ai ALDE și aleșii locali, prilej cu care sunt prezentate o serie de proiecte pentru dezvoltarea unităților administrativ teritoriale, prin atragerea de fonduri europene și structurale.

Participa reprezentanții conducerii partidului, președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, secretarul general al ALDE Daniel Chițoiu, președintele Consiliului Național al ALDE europarlamentarul Norica Nicolai, europarlamentarul Renate Weber, precum și parlamentari ALDE printre care deputații Steluța Cătăniciu, Andrei Gerea, Toma Petcu, Daniel Olteanu, Ion Cupă, Eusebiu Pistru, Marian Cucșa, Florică Calotă, senatorii Daniel Zamfir, Ionuț Sibinescu. 
Prezentarea proiectelor pentru UAT-uri este realizată de Ciprian Roșca – secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sorin Roșu Mareș, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Dorin Corcheș – subsecretar de stat în Administrația Fondului de Mediu, Ionel Petre – vicepresedinte în Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.

În cadrul prezentării, domnul Ionel Petre a declarat că ”În România, ca și în celelalte țări, este dificil să determini ariile protejate, pentru că ele diferă prin destinaţie, prin regim de protecţie şi prin gradul de transformare de către om. Știm cu toții că aceste categorii au caracteristici proprii, determinate de cauze istorice, geografice și sociale. Cu toate acestea, în ciuda diferenţelor, toate zonele protejate sunt destinate să asigure, în primul rând, conservarea terenurilor unice şi netulburate pe uscat şi suprafeţe de apă. Însă, în etapa actuală de dezvoltare a biosferei, cu toții trebuie să înțelegem importanţa şi necesitatea de a crea și susține zonele protejate. Rolul ariilor protejate este deosebit de important. Astfel că, este nevoie să combinăm două funcții, de obicei, contradictorii - de conservare a naturii şi de activităţi recreative. Ceea ce face posibilă combinarea acestor două funcţii este conservarea si dezvoltarea durabilă. Zonele protejate au fost mereu atractive pentru turişti, însă entuziasmul lor şi dorinţa de a adera la frumuseţile naturii trebuie să fie îndreptate în direcţia cuvenită. Aceasta este problema modernă a mai multor zone protejate: cum să  găsim un echilibru între satisfacerea nevoilor umane în frumos şi nevoia de a proteja natura de oameni.
Trebuie să fim preocupaţi de problemele protecţiei mediului înconjurător şi să încearcăm să aducem contribuţie la conservarea acestuia. Programele și proiectele, realizate în diferite zone protejate, permit nu numai să întreprindem acţiuni de protecţie a naturii, ci şi să colectăm informaţii valoroase despre ea. Atragerea fondurilor europene, atât în interiorul cât și în afara ariilor protejate, gândirea unitară și sprijinul reciproc la nivel național reprezintă pârghii de bunăstare pentru români și pentru România.”

Departamentul de Comunicare ALDE Dâmbovița